Denumirea anorexie nervoasa poate fi inselatoare, deoarece cuvantul anorexie implica faptul ca pierderea apetitului este problema centrala. Pecetea diagnostica a anorexiei nervoase este de fapt urmarirea fanatica a slabiciunii legata de o teama coplesitoare de a nu deveni grasa. Este frecvent folosita pentru a pune diagnosticul o reducere arbitrara de mai putin de 85% din greutatea corporala minima normala pentru o anumita varsta si greutate. Amenoreea este o trasatura proeminenta a anorexiei nervoase la femei. Desi 5%-10% dintre indivizii afectati sunt barbati, trasaturile lor clinice si psihodinamice sunt remarcabil de similare cu cele ale femeilor.

      In ultimele cateva decade, studiile fructuoase ale lui Hilde Bruch (1973, 1978, 1982, 1987) au functioant ca un far in intuneric pentru clinicienii care trateaza pacienti anorexici. Ea a observat ca preocuparea cu mancarea si greutatea este o manifestare relativ tardiva, emblematica pentru o tulburare mai fundamentala a conceptiei despre sine.

      Majoritatea pacientilor cu anorexie nervoasa au o puternica convingere ca ei sunt neputinciosi si ineficienti in mod evident. Boala apare frecvent la "fetele bune" care si-au petrecut viata incercand sa-si multumeasca parintii, pentru ca sa devina dintr-o data incapatanate si negativiste in adolescenta. Corpul este resimtit frecvent ca fiind separat de sine, ca si cum ar apartine parintilor. Acestor paciente le lipseste orice sens al autonomiei intr-atat, incat ele nici macar nu simt ca au controlul functiilor lor corporale. Postura de aparare premorbida de a fi o fetita perfecta apara de obicei impotriva unui sentiment subiacent de lipsa de valoare.