Victimele traumelor oscileaza intre negarea evenimentului si repetarea lui compulsiva prin flashbackuri si cosmaruri. In acest fel, mintea poate prelucra si organiza stimulii prea intensi. Horowitz (1976) a identificat 8 teme psihologice frecvente care urmeaza unei traume:

1.Suparare sau tristete
2.Vinonvatie fata de furia sau impulsurile distructive resimtite
3.Teama resimtita de victima ca va deveni distructiva
4.Vinovatia victimei ca a supravietuit
5.Teama ca se va identifica cu victimele
6.Rusinea fata de sentimentele de neajutorare si de gol interior
7.Tema ca trauma se va repeta
8.Furia indreptata impotriva sursei traumei.

      [...] Evaluarea psinodinamica atenta atat a semnificatiilor atribuite de pacient evenimentului traumatic, cat si a vulnarebilitatilor psihologice specifice ale acestuia este necesara pentru analizarea factorilor declansatori din mediu (Ursano, 1987; West si Coburn, 1984). Intr-un studiu (Breslau et al., 1991) s-a determinat ca riscul de dezvoltare a tulburari de stres posttraumatic ar putea fi asociat cu separarea timpurie de parinti, cu caracterul nevrotic, cu un istoric familial de anxietate si cu anxietatea sau depresia preexistenta. Autorii au ajuns la concluzia ca, pentru exprimarea simptomelor, este necesara o predispozitie personala pentru tulburarea de stres posttraumatic. Printre aspectele perceptiei subiective, care au fost cel mai studiate, se numara experienta unei frici extreme, senzatia de neputinta, perceperea amenintarii vietii si perceperea unei potentiale violente fizice (March, 1993).